Normele juridice de drept civil sunt aplicabile nu doar cu privire la relațiile sociale la care se referă, ci și cu privire la situații asemănătoare cu cele reglementate prin norme juridice de drept civil. Codul civil extinde forța juridică a normelor juridice asupra unor situații care, deși nu sunt reglementate, intră sub incidența normelor juridice, și anume sub incidența acelor norme juridice care reglementează situații asemănătoare. Extinderea aplicabilității normelor juridice se face prin interpretarea acestora. Interpretarea normelor juridice de drept civil care lărgește câmpul lor de aplicare la situații asemănătoare este o interpretare extensivă. Interpretarea extensivă, numită și analogia juris, poate fi realizată atunci când nu există nici norme juridice care să reglementeze situația și nici uzanțe cu privire la acea situație[1]. Doar normele juridice pot fi interpretate extensiv, nu și uzanțele. Aplicarea normei juridice la situații pe care nu le reglementează[2] este o operațiune diferită de cea în care legiuitorul lasă la aprecierea instanței care sunt situațiile în care norma juridică devine incidentă[3]. Cel mai frecvent normele juridice de drept civil se interpretează literal, căci norma juridică este suficient de clară[4]. Pentru unele situații legiuitorul a prevăzut că dispozițiile legale care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, adică literal[5]. Există și situații în care interpretarea normelor de drept civil se face restrictiv.
[1] Potrivit art. 1 alin. (2) din Codul civil, “În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.” Codul civil reglementează și aplicații ale acestei reguli, de exemplu în cuprinsul art. 1168: “Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol (este vorba despre primul capitol, “Contractul”, din cadrul Titlului II, “Izvoarele obigațiilor”, din Cartea a V-a, “Despre obligații”, a Codului civil – nota AES), iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.”
[2] De exemplu, potrivit art. 89 alin. (1) din Codul civil, “Proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.”. Norma juridică prevede drept condiție de validitate a renunțării la dreptul de proprietate înregistrarea declarației autentice notariale la biroul de cadastru și publicitate imobiliară, dar nu precizează dacă înregistrarea declarației autentice notariale poate fi făcută doar de către fostul proprietar, de exemplu solicitându-i aceasta notarului public cu ocazia semnării declarației, sau poate fi făcută și de către altă persoană, de exemplu în pofida voinței proprietarului care a semnat declarația notarială de renunțare. Într-o asemenea situație, apreciem că norma juridică prevăzută de art. 89 alin. (1) trebuie interpretată extensiv, în sensul că orice persoană interesată poate cere biroului de cadastru și publicitate imobiliară înregistrarea declarației de renunțare.
[3] De exemplu, potrivit art. 40 din Codul civil, “Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie.” Legiuitorul lasă judecătorului aprecierea cu privire la “motive temeinice”.
[4] De exemplu, potrivit art. 169 din Codul civil, “În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce preţul este plătit. Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părţile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.”
[5] Potrivit art. 10 din Codul civil, “Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.”