Dreptul civil prezintă o mare varietate de conduite prescrise și un raport numeric echilibrat între normele imperative, prohibitive[1] și, respectiv, onerative[2], și cele dispozitive, supletive și, respectiv, permisive[3], fiind de remarcat însemnătatea normelor supletive. Normele supletive sunt o prezență remarcabilă în dreptul civil atât din rațiuni de economie a reglementării, pentru ca legiuitorul să reglementeze prin simple trimiteri aspecte pe care le dorește asemănătoare în situații diferite[4], cât și din rațiuni de clarificare a soluțiilor unor posibile conflicte, căci subiectele de drept civil nu reglementează întotdeauna în mod minuțios relațiile dintre ele, în zone cu potențial de conflict de natură patrimonială[5]. Unele norme de drept civil îmbracă forma permisivă însă ele sunt în realitate norme imperative[6].
[1] De exemplu, potrivit art. 273 din Codul civil, “Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.”, iar potrivit art. 1847 alin. (1) și (2) din Codul civil “Nu sunt permise oficiile de arendaşi.” și “Subarendarea totală sau partială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.”
[2] Potrivit art. 397 din Codul civil, “După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.”. Tot o normă onerativă alcătuiește și conținutul art. 1296 din Codul civil: “Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte.”
[3] Potrivit art. 345 alin. (1) texa 1 din Codul civil, “Fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ.”
[4] De exemplu, potrivit art. 209 alin. (3) din Codul civil “Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.”
[5] De exemplu, potrivit art. 1857 din Codul civil, “Dacă din lege sau din contract nu rezultă altfel, antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele sale.”
[6] De exemplu, potrivit art. 416 alin. (1) din Codul civil, “Recunoaşterea (copilului din afara căsătoriei – nota AES) poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament.”