Obligația negativă presupune o abținere. Obligațiile negative sunt create de legiuitor sau de către titularul obligației, prin încheierea unui act juridic din conținutul căruia intră obligația. Cele create de legiuitor presupun obligația negativă a tuturor subiectelor de drept de a se abține de la orice ar putea stânjeni exercițiul dreptului de către titularul său[1], fiind obligații corelative intrinseci drepturilor absolute. Încălcarea acestor obligații naște un raport juridic nou, de răspundere civilă delictuală. Cele create de titularul obligației presupun o abținere de la o acțiune care, în lipsa încheierii unui act juridic prin care s-a născut obligația de abținere, ar fi fost legală. Obligația negativă asumată de prin încheierea unui act juridic poate fi corelativă atât unui drept absolut[2] cât și unui drept relativ[3].
Obligația pozitivă presupune o acțiune pentru executarea ei. Sunt pozitive obligațiile de a face[4], adică de a executa prestația datorată. Executarea prestației datorate se numește plată[5], dacă se realizează de bună voie, și stinge obligațiia[6]. Unele obligații pozitive presupun operațiuni fizice[7], altele presupun operațiuni juridice[8]. Sunt obligații pozitive, de exemplu: obligaţia de a strămuta proprietatea[9], obligația de constituire a unei garanții[10], obligația de a da o sumă de bani[11], obligația de a preda un bun[12]. Unele obligații pozitive de a face au un conținut complex: implică și alte obligații[13].
În materie de obligații negative regula este punerea de drept în întârziere în caz de încălcare a lor[14]. Regimul executării obligațiilor negative este diferit de cel al obligațiilor pozitive[15].
[1] În cazul dreptului de proprietate, “de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”, potrivit art. 555 din Codul civil.
[2] De exemplu, în cazul servituților negative. Potrivit art. 762 alin. 3 din Codul civil, “Servituţile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat să se abţină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.”
[3] De exemplu, în cazul în care proprietarul își limitează prerogativele dreptului său de proprietate prin încheierea unui contract de locațiune, dobândind astfel obligațiile specifice, printre care cele impuse de art. 1789 din Codul civil: “Locatorul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului, fiind dator să se abțină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.”
[4] Opinia dominantă în doctrină pune în categoria obligațiilor pozitive și obligația de a da, alături de obligația de a face. Obligația de a da ar consta în îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real.
[5] Potrivit art. 1469 alin. (1) din Codul civil, “Obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie.”
[6] Plata este doar unul dintre modurile de stingere a obligațiilor. Potrivit art. 1615 din Codul civil, “Obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin alte moduri expres prevăzute de lege.”
[7] De exemplu: predarea, deplasarea, remiterea.
[8] De exemplu: strămutarea proprietății (dintr-un patrimoniu într-altul).
[9] A se vedea art. 1483 și 1676 din Codul civil.
[10] A se vedea art. 1487 din Codul civil.
[11] A se vedea art. 1488 din Codul civil.
[12] A se vedea art. 1485 și 1486 din Codul civil.
[13] De exemplu, potrivit art. 1483 alin. (1) din Codul civil, “Obligaţia de a strămuta proprietatea implică şi obligaţiile de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare.”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol “În ceea ce priveşte imobilele înscrise în cartea funciară, obligaţia de a strămuta proprietatea o cuprinde şi pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii.” Asemănător, potrivit art. 1485 din Codul civil, “Obligaţia de a preda un bun individual determinat o cuprinde şi pe aceea de a-l conserva până la predare.”
[14] Pentru semnificația punerii în întârziere și consecințele acesteia a se vedea art. 1521 și urm. din Codul civil.
[15] Pentru diferențele în ce privește executarea obligațiilor a se vedea art. 1527 și urm. din Codul civil.