Dreptul principal nu depinde de un alt drept, cel accesoriu da. Caracterul accesoriu constă pe de o parte în faptul că dreptul accesoriu urmează soarta celui principal, iar pe de altă parte în faptul că dreptul urmează soarta obligației: dacă dreptul principal se stinge, se stinge și cel accesoriu; dacă se stinge obligația se stinge și dreptul corelativ[1].
Sunt drepturi principale toate drepturile nepatrimoniale, căci ele nu depind de alte drepturi, iar dintre cele patrimoniale o parte din drepturile reale și drepturile de creanță pot fi principale. Drepturile reale principale sunt dreptul de proprietate privată[2] și publică[3], dreptul de superficie[4], dreptul de uzufruct[5], dreptul de uz[6], dreptul de habitație[7], dreptul de servitute[8], dreptul de administrare[9], dreptul de concesiune[10], dreptul de folosinţă[11] ș.a.[12]. Drepturile de creanță principale sunt cele pe lângă care s-au născut drepturi accesorii.
Sunt drepturi accesorii doar unele drepturi reale și drepturi de creanță. Drepturile reale accesorii sunt dreptul de ipotecă[13], dreptul de gaj[14], dreptul de retenție[15] și privilegiile[16]. Drepturile de creanță accesorii există în materie de dobândă[17], clauză penală[18], arvună[19], fideiusiune[20] și alte situații imaginate de părțile actelor juridice.
[1] De exemplu, un contract de instituire a clauzei penale pentru neîndeplinirea obligațiilor dintr-un (alt) contract are caracter accesoriu față de acest contract. Desființarea contractului principal are ca efect desființarea celui accesoriu, astfel încât dreptul de a pretinde clauza penală instituită prin contractul acccesoriu încetează să mai existe, însă nu prin pieirea vreunui drept principal față de care acest drept ar fi avut caracter accesoriu, ci prin dispariția contractului principal însuși, adică inclusiv a obligației a cărei executare era “întărită” prin contractul de clauză penală.
[2] A se vedea art. 555 și urm. din Codul civil.
[3] A se vedea art. 858 și urm. din Codul civil.
[4] A se vedea art. 693 și urm. din Codul civil.
[5] A se vedea art. 703 și urm. din Codul civil.
[6] A se vedea art. 749 și urm. din Codul civil.
[7] A se vedea art. 750 și urm. din Codul civil.
[8] A se vedea art. 755 și urm. din Codul civil.
[9] A se vedea art. 867 și urm. din Codul civil.
[10] A se vedea art. 871 și urm. din Codul civil.
[11] A se vedea art. 874 și urm. din Codul civil.
[12] De exemplu, dreptul de folosință agricolă prevăzut de art. 19 alin. (3) din legea nr. 18/1991: “Se pot atribui, la cerere, în folosinţă agricolă, până la 5.000 m2 în echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cât lucrează în localitate, dacă nu are teren în proprietate în această localitate, el sau membrii familiei din care face parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparţine comunei, oraşului sau municipiului, după caz.”
[13] A se vedea art. 2343 și urm. din Codul civil.
[14] A se vedea art. 2480 și urm. din Codul civil.
[15] A se vedea art. 2495 și urm. din Codul civil.
[16] A se vedea art. 2333 și urm. din Codul civil.
[17] A se vedea art. 1489 și urm. din Codul civil.
[18] A se vedea art. 1538 și urm. din Codul civil.
[19] A se vedea art. 1544 și urm. din Codul civil.
[20] A se vedea art. 2280 și urm. din Codul civil.