Dreptul subiectiv civil este prerogativa cuiva de a pretinde ceva, cu sprijinul forței de coerciție a statului[1]. Cel care pretinde este titularul dreptului subiectiv civil. El poate să pretindă fie o acțiune din partea titularului corelative, fie o abținere de la ceea ce ar fi putut să facă dacă nu ar fi avut obligația să se abțină. Forța de coerciție a statului este un sprijin subsidiar. Ea intervine în cazul în care titularul obligației corelative dreptului subiectiv civil nu-și execută de bună voie obligația. Forța de coerciție a statului nu este, de regulă, forță fizică, însă în ultimă instanță titularul dreptului va obține satisfacție și prin forță fizică, exercitată de entitățile competente în acest sens. Dreptul subiectiv este un interes care se bucură de ocrotire juridică.
[1] De exemplu, potrivit art. 555 alin. (1) din Codul civil, “Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.”, ceea ce înseamnă că titularul dreptului de proprietate poate pretinde oricărui subiect de drept să aibă o conduită omisivă, de a nu stânjeni liniștita folosire de către el a lucrului.