Legile nu sunt eterne, nici legea civilă, iar efectele actelor și faptelor juridice adesea nu se produc imediat, ci un interval semnificativ de timp se scurge între actul sau faptul juridic și momentul epuizării efectelor juridice. Din acest motiv, dinamismul temporal al raporturilor juridice, pentru clarificarea, necesară, a câmpului de aplicare a legii, legiuitorul a reglementat neretroactivitatea și aplicarea imediată a legii. Regulile generale privind aplicarea în timp a normelor juridice sunt aplicabile și normelor de drept civil.
Respectând regula constituțională[1], normele juridice de drept civil dispun doar pentru viitor, față de momentul intrării lor în vigoare, nu au putere retroactivă[2], adică se aplică între momentul indicat ca dată a intrării în vigoare în actul normativ din care fac parte, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, sau, după caz, trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial[3], și momentul ieșirii din vigoare, prin abrogare, suspendare[4], ajungere la termen sau cădere în desuetudine.
Neretroactivitatea înseamnă că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor[5]. În același sens[6] legiuitorul a reglementat și situația actelor juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi, care rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi[7]. La fel de clar legiuitorul a dat expresie aceleiași idei prevăzând că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit[8].
Neretroactivității legii, prezente în reglementările Codului civil la care ne-am referit, i se alătură încă o regulă referitoare la aplicarea legii în timp: aplicării imediate a legii noi[9]. “Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.”[10] “Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”[11] Observarea reglementărilor menționate scoate în evidență importanța noțiunilor “situație juridică” și “efect al situației juridice”, noțiuni care au un conținut încă insuficient clarificat.
[1] Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
[2] Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul civil, “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”
[3] A se vedea art. 12 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010
[4] A se vedea art. 64 și urm. din legea nr. 24/2000
[5] Potrivit art. 6 alin. (2) din Codul civil, “Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.” Această regulă se regăsește în exprimarea tempus regit actum, care, deși se referă doar la acte juridice, este luată în considerare și cu privire la normele supletive prevăzute de legea veche, care este chemată să reglementeze și situații care survin după ce legea veche nu mai este în vigoare, cu motivarea, pertinentă, că doar acea lege putea să fie avută în vedere de părțile raportului juridic la momentul actului, respectiv faptului juridic care își produce efecte sub imperiul unei noi reglementări.
[6] Acest mecanism de analiză este denumit “ultraactivitate a legii vechi” și în privința sa nu există unanimitate de apreciere. Ultraactivitatea legii vechi este o consecință firească a neretroactivității legii noi.
[7] Potrivit art. 6 alin. (3) din Codul civil, “Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi.”
[8] Potrivit art. 6 alin. (4) din Codul civil, “Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”
[9] Rațiunea principiilor aplicării legii în timp este abordată în detaliu în cadrul teoriei generale a dreptului.
[10] Art. 6 alin. (5) din Codul civil
[11] Art. 6 alin. (6) din Codul civil