Drepturile reale se referă la bunuri, sunt limitate ca număr[1] și beneficiază de o reglementare foarte detaliată, la nivel constituțional[2], în Codul civil[3] și în alte numeroase acte normative. Drepturile reale sunt o haină juridică pentru raporturile de putere dintre membrii societății, ceea ce le face să fie o specie foarte importantă de drepturi. Dreptul de proprietate, cel mai important drept real, are un loc central în sistemul dreptului românesc, fiind ridicat de către doctrina juridică la rangul de principiul al dreptului civil. Toate drepturile reale sunt drepturi patrimoniale absolute. Drepturile de creanță se referă la orice. Titularul dreptului de creanță, numit “creditor” poate pretinde subiectului pasiv determinat, titularul obligației corelative, numit “debitor”, să dea, să facă sau să nu facă (să se abțină). Drepturile de creanță sunt nelimitate ca număr, izvorând din raporturile imaginate de părțile actelor juridice și varietatea faptelor juridice.
Atât titularul dreptului real cât și cel al dreptului de creanță au nevoie de concursul subiectului pasiv, atât pentru a-și exercita dreptul cât și pentru a-și exercita prerogativele asupra unui lucru[4], diferența între cele două tipuri de drepturi constă în obiectul raportului juridic din care fac parte[5], așa cum este el reglementat de lege. Drepturile reale sunt singurele drepturi absolute cu caracter patrimonial. Toate drepturile de creanță sunt drepturi patrimoniale relative. Nu toate drepturile relative sunt drepturi de creanță[6].
[1] Potrivit art. 551 din Codul civil, “Sunt drepturi reale: 1. dreptul de proprietate; 2. dreptul de superficie; 3. dreptul de uzufruct; 4. dreptul de uz; 5. dreptul de abitaţie; 6. dreptul de servitute; 7. dreptul de administrare; 8. dreptul de concesiune; 9. dreptul de folosinţă; 10. drepturile reale de garanţie; 11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.”
[2] A se vedea art. 44 și art. 136 din Constituția României.
[3] Cartea III “Despre bunuri”
[4] În cazul dreptului real este nevoie de abținerea tuturor subiectelor de drept, în cazul dreptului de creanță este nevoie de abținerea sau, după caz, acțiunea titularului obligației corelative.
[5] În plus, prerogativa urmăririi și prerogativa preferinței sunt specifice drepturilor reale, dar nu caracterizează toate drepturile reale.
[6] Există drepturi relative fără caracter patrimonial. Potrivit art. 253 alin. (3) din Codul civil, persoana care a suferit o încălcare a unui drept nepatrimonial “poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”.